INTRUCHIPAREA FRUMUSETII ABSOLUTE: FEMEIA, CREATURA ANGELICULUI SI A DEMONICULUI

Alungata din Paradis pentru seductie si ajunsa pe Pamant, femeia a devenit mama, simbol al frumusetii depline, purtatoare a senzualitatii, paradigma indispensabila existentei. Perceputa ca etalon al perfectiunii si faptura nascuta din sublim, femeia are puterea diafana de a se situa dincolo de conceptii, dincolo de societate, dincolo de reperele temporale. Nimic nu ii este strain, nimic nu poate fi de nedepasit pentru ea, nimic nu ii poate impune personalitatea.

Spiritualitate, eleganta si rafinament! Trei caracteristici ale femeii. Credinta o poarta cu sine la tot pasul, eleganta o are in privire si in simturi iar rafinamentul sau angelic o face sa devina creatura unica care are nevoie de protectie, iubire, afectiune si rupere de real. Femeia nu traieste in realitatea cotidiana. Poate este un lucru spus cu brutalitate. Nicidecum. Femeia traieste intr-un univers al sau, un univers cu reguli proprii, uneori neintelese de catre barbati, uneori prea dulci, uneori prea amare, dar universul acesta este globul de cristal al ei.

femeia-oportunista

Copila fiind, ea crede in povesti frumoase cu zane si feti-frumosi. Creste si incepe sa realizeze ca viata nu e un basm. Viata e o realitate dura. Incepe sa isi construiasca castelul sau din roca, dupa zidurile caruia isi cladeste sentimente, le traieste, iubeste, uita, iarta, merge mai departe. Si iarasi creste! Intalneste iubirea… iubirea aceea adolescentina, pura, dar fara rezultat. Trece si peste aceasta. Ii stie sfarsitul. Ajunge la maturitate. Iubeste din nou. Iubeste cu intensitate, iubeste pana acolo incat vrea sa dea viata. Caci acela este sacrificiul suprem pe care o femeie il face. Si da viata! Isi concepe un alt univers, unul protectiv, unul plin de afectiune materna, unul fara de care nu poate vietui. Si, in tot timpul acesta, femeia ramane eleganta, dulce, suava, plina de candoare si stil. Este comoara ce trebuie descoperita. Are nevoie de sfaturi. Are nevoie de cunoastere, de matematica iubirii. Cand iubeste, totul este al ei.

Si poate ne intrebam: oare ea intelege altfel iubirea? Ea percepe altfel lumea? Ea este diferita? Poate ca da sau poata ce este indusa in eroare sa creada ca da. Femeia este puternica, mult mai puternica decat barbatul, fapt indiscutabil de neconceput pentru acesta. Si iarasi poate ne intrebam: de unde atata putere, cand ea este atat de firava? Puterea ei nu vine din muschi, puterea ei vine din interior. Sentimentele ei sunt cele care o propulseaza pe drumul vietii. Trairile ei sunt cele care o calauzesc.

6420271

Vedem zilnic, la televizor, in reviste, femei care conduc, femei frumoase care prezinta pe podiumurile de moda colectii ale unor celebrii designeri vestimentari, femei militari, femei neajutorate, femei care se evidentiaza prin strident si nonsalanta, dar pana si acestea din urma sunt frumoase in interior.

De la angelic la demonic nu este decat un pas, un pas care transforma femeia in ingerul cazut, plin de spiritualitate antagonica. Poti fi inger si demon in acelasi timp? Cu siguranta, femeia poate fi. Are incredere in propriile forte, se simte stapana pe sine, dar… gandurile ei isi pun intrebari, intrebari tainice care o duc pe carari nestiute si nedeslusite. Paradisul si-l transforma in Infern, trece totusi si prin Purgatoriu, acolo se purifica, dar… ingerul paradisiac si dulce, cu aripile taiate, calca in picioare Infernul, il redenumeste, il redefineste: Infernul devine Paradis. Sacrul si profanul se unesc mirific in trupul creaturii seducatoare: femeia.

PARFUMUL: ARHANGHELUL SEDUCTIEI

Nascut odata cu omenirea, parfumul intruchipeaza un amestec mistic de sacru, enigma, seductie si indispensabil. In ” Parfums du Monde “, Michael Edwards asociaza parfumul cu orice moment al zilei:                     ” Parfumul este un poem silentios, parte a limbajului invizibil al corpului. Ne poate insori zilele, bantui noptile si insoti lanturile amintirilor.” Pornind de la aceasta delicata caracterizare, putem afirma fara retinere ca istoria parfumului este atat de veche pe cat de veche este istoria omului. Nu ne putem imagina decat  faptul ca mirosul, asemenea zgomotului si culorii, exista in natura inca de la geneza. Exista mirosul salciu al marii si mirosul de pamant reavan de dupa ploaie.

Dumnezeu ii spunea lui Moise: “ Luati cu voi condimente dulci: stacte, onycha si rasina cu tamaie pura, si transformatile in parfum.” Iata simbolistica mistica a parfumului, prezent chiar si in Noul Testament. El era liantul dintre divinitate si muritori, considerat apoi leac si scut impotriva molimelor, folosit dintotdeauna ca arma de seductie intre parteneri. Povestea sa este atat de veche incat se presupune ca a luat nastere in vremea sumerienilor. Din punct de vedere etimologic, cuvantul ” parfum ” provine din latinescul ” per fumum “, care se traduce “ prin fum “.

ancient-perfume-wallpaper-448x336-300x224

Prima utilizare a parfumului este atestata din anii 3000 i. Hr., de pe vremea domniei reginei egiptene Hatscheput. Dar, se pare ca, datorita unor descoperiri recente, prima folosire a parfumului are ca data anii 4000 i. Hr., undeva in Pyrgos, Cipru. Parfumul avea la baza esenta de coriandru, mirt, migdale, bergamota si rasina de conifere. Primul chimist al omenirii a fost Tapputi, o creatoare de parfumuri care prin distilarea florilor, uleiului si obligeanei, reusea sa produca parfum.

In anul 1000 i. Hr., egiptenii au confectionat recipientul in care se tinea parfumul. Era atat de valoros pentru ei incat pretul sau nici nu se compara cu pretul bijuteriilor sau al pietrelor scumpe. Conform unor documente istorice, romanii si grecii legau recipiente mici de pasari tinute in colivie, care apoi erau eliberate si in urma lor se simtea un miros puternic de parfum.

Dar, in vremuri stravechi, Cleopatra a fost cea mai mare consumatoare de parfumuri, legendele spunand ca ea chiar se scalda in esente de tarndafir sau iasomie. Daca ramanem tot in Egiptul antic, vom cunoaste faptul ca parfumul era un accesoriu indispensabil faraonilor chiar si dincolo de viata. Mormintele lor erau parfumate iar trupurile fara suflare le erau imbalsamate cu esente de flori puternic aromate.

macro_parfum_1920x1080_64554

Avicenna, filosof, scriitor si chimist iranian, a introdus in procesul de distilare extractia uleiurilor din flori. Stiinta parfumeriei patrunde cu forta pe batranul continent in secolul al XIV- lea, datorita raspandirii masive a islamului. In anul 1370, apare primul parfum modern, care ii era dedicat reginei Ungariei, Elisabeta, de aceea va primi numele de              ” Apa Reginei Ungariei “. Acest parfum avea la baza extract de rozmarin, planta aromatica cu proprietati terapeutice multiple.

Arta de a crea parfumuri s-a dezvoltat in Italia renascentista. In secolul al XVI-lea, patrunde si in Franta, ca urmare a casatoriei Caterinei de Medici cu regele Frantei, Henric al II-lea. Anul 1724 devine un an de cotitura si de revolutie in domeniul parfumeriei. Orasul Grasse se transforma in capitala parfumului. Desi era folosit cu precadere de oamenii de rand, pentru a elimina mirosurile corporale neplacute, rezultate in urma igienei precare, parfumul capata o valenta de nedescris in timpul regelui Frantei, Ludovic al XV-lea, atunci cand Curtea Regala franceza primeste numele de ” curtea parfumata “. Nimeni nu era absolvit de stropirea cu parfum, de la slujnici la rege. Trandafirul, iasomia si florile de portocal reprezentau esentele marcante ale acelei perioade infloritoare a parfumeriei.

parfumuri-4

Aime Guerlain, in anul 1889, reuseste cu succes sa combine elementele naturale cu cele sintetice, cumarina si vanilina. Atunci se produce nasterea parfumeriei moderne. De atunci, aceasta industrie a luat o amploare inimaginabila. Paul Poiret considera ca o femeie bine imbracata trebuie sa miroasa si bine, parfumul adaugandu-i farmec si sarm si facand-o mult mai atragatoare. In prezent, nu exista designer vestimentar care sa nu isi lege numele de un parfum, creatie proprie. Christian Dior, Nina Ricci, Guerlain sunt trei dintre marii producatori de parfumuri.

Chanel no.5 ramane cel mai vandut parfum din toate timpurile. Trandafirii de mai, iasomia si moscul sintetic au fost imbinati in mod unic, ceea ce a determinat clasarea parfumului pe primul rand in topul parfumurilor create pana in momentul de fata.

beautiful woman applying perfume on her body

Fiecare parfum este compus din trei arome diferite: nota de varf             ( mirosul parfumului care se simte in momentul pulverizarii si nu persista mult ), nota de mijloc ( defineste calitatea unui parfum ) si nota de baza ( mirosul care persista dupa pulverizare pana la cateva ore ). Parfumurile se impart pe categorii, in functie de substantele continute, pe aciditatea uleiurilor, pe volatilitatea lor, pe aromele florale. Tutunul si lemnul dulce sunt esentele cele mai cautate, fiind urmate de mosc si smirna. Industria beauty are arta parfumului propulsata la limita superioara a ramurilor componente.

Nu putem inchide subiectul fara sa intrebam: de ce ne dam cu parfum? Raspunsul consta intr-un amestec de reactie psihologica, biologica si mentala. Nu stim totusi de ce! Stim doar ca parfumul este un accesoriu indispensabil noua, femeilor.

TATUAJELE: ARTA SAU MISTER?

Probabil v-ati intrebat in nenumarate randuri de ce unii recurg la a-si picta pe corp fel de fel de simboluri. Tatuajele formeaza, in prezent, un trend care are o arie de raspandire masiva. Unii isi tatueaza numele persoanelor dragi pe corp, altii expresii sau citate care ii caracterizeaza. Arta tatuarii nu este altceva decat o exprimare a propriei personalitati. Fiecare semn pictat te reprezinta, spune ceva despre tine sau despre o etapa a vietii tale.

Dovezi arheologice au scos la iveala faptul ca arta tatuarii sau body art are o vechime de aproximativ 12000 de ani. Cei care aveau rani pe corp incercau sa le vindece prin firctiunea zonei lezate cu cenusa. In urma cicatrizarii ranilor ramaneau urme negre, asemanatoare unor desene.

Clipboard01_17

Eschimosii aveau o traditie a picturii corpului extrem de sofisticata. Femeile erau tatuate pe fata ca semn al frumusetii, prin trecerea unui os subtire de peste, imbibat in grasime de foca amestecata cu funingine. In Australia, maorii, originari din Noua Zeelanda, isi zgariau pielea dupa ce isi faceau diverse desene, apoi turnau peste acele zgarieturi smoala fierbinte. Polinezienii isi intepau pielea cu dinti de rechin, inmuiati bine in vopsea iar japonezii confectionau din cochilii de scoici mici ace cu care isi lezau pielea pentru ca mai apoi acele leziuni sa fie vopsite.

Termenul de “ tatuaj ” provine fie din vechiul cuvant polinezian                  ” tatau“, care insemna ” a lovi ceva “, fie din limba tahitiana ” tatu “, cuvant care se traduce prin ” a marca ceva “. Fiind spuse aceste doua posibile semnificatii etimologice ale termenului,  ne putem imagina vechimea antica a picturii pe piele. Machiajul de astazi este un urmas al tatuajelor de altadata. Ne machiem fata pentru a obtine efectul de infrumusetare sau de acoperire a unor imperfectiuni ale tenului.

corbisphotolandAG001198

Atestari istorice de acum 3500 de ani demonstreaza prezenta tatuajelor in Arctica, aici unde s-a dezvoltat o adevarata arta care consta in pictura corpului. Tatuajele sunt asociate cu creatia soarelui si a lunii. Soarele era femeie iar luna era barbat. Legenda spune ca luna, adica barbatul, desi era fratele femeii, incearca sa o seduca. Soarele fuge lasand in urma scantei, stelele. Tocmai din acest motiv soarele si luna nu se intalnesc niciodata. Soarele fuge si acum de luna pentru a nu fi prins. Din punct de vedere etnografic, tatuajul era practicat mai des de catre femei decat de barbati. Se folosea un amestec de urina, lampa si grafit. Urina era considerata un scut impotriva spiritelor negative si protejau corpul de boli.

Pe langa dorinta de a infrumuseta corpul prin culoare, tatuajul avea o semnificatie sacra. El era folosit in timpul ritualurilor de trecere in lumea celor morti.  Cleopatra, regina Egiptului antic, si-a vopsit corpul inainte de afi muscata de sarpe. Faraonii foloseau tatuajele pentru a fi primiti de catre zeii care ii asteptau dincolo de lumea terestra. Egiptenii sunt cei care raspandesc arta tatuajului. Fetele suportau zgarieturile pe piele, caci asa se vedea daca suporta si chinurile nasterii iar baietii daca isi faceau tatuaje puteau lupta in razboi. In concluzie, egiptenii foloseau tatuajele fie ca metode de infrumusetare a corpului, fie ca ritual al trecerii dincolo, fie ca test de rezistenta la durere. De asemenea, ei isi pictau pe piele diverse animale care aveau conotatii mistice. Porcul si calul simbolizau norocul iar pestele reprezenta sanatate si prosperitate.

In Regatul Mijlociu Egiptean, au fost descoperite figurine confectionate din faianta, care nu aveau picioare, denumite si ” mirese ale mortii ” si care erau pictate cu linii si romburi pe abdomen. Erau simboluri ale erotismului si ale feminitatii, aduse ca ofranda zeilor sexualitatii. Figurine asemanatoare intalnim si in Japonia. Este vorba despre figurinele Dogu, create de indigenii Ainu si care aveau gravuri la nivelul fetei si al corpului.

Poate va intrebati cum au ajuns picturile pe piele si in alte colturi ale lumii! Omul fura informatii, pentru asta este creat. Cei care lucrau la piramidele egiptene , arhitectii greci, romani si persani ” imprumuta ” maiestria egiptenilor de a crea tatuaje. Mai tarziu, lumea greco-romana adopta tatuajele pentru a pedepsi si pentru a marca rusinea celor care poarta anumite semne pe corp. Sclavii si gladiatorii se tatuau. Ei erau cei din randurile de jos ale societatii.

10-cele-mai-reusite-tatuaje-3d-foto_1

In Peninsula Balcanica, tracii aveau o alta intrebuintare pentru tatuaje. Herodot afirma ca acestea erau insemne ale statutului social. Cultura Moche din Peru se manifesta prin decoratiuni din ceramica, care aveau diverse simboluri pictate. Se pare ca aceste picturi facilitau transformarea  omului intr-o alta etapa de a exista si reprezentau identitatea si puterea unei persoane. Ceramica din Mexic se evidentiaza prin tatuaje proeminente in jurul gurii, asemanatoare culturii maya, si faceau referire la rasuflarea vietii sau la capacitatea indivizilor de a comunica.

untitled

Profesorul David H. Dye, de la Universitatea din Memphis afirma:         ” Tatuajele amerindienilor jucau un rol in celebrarea perpetuarii vietii. Pentru razboinici, tatuajele faciale capturau sufletul celui pe care il ucideau in lupta. Capturarea sufletelor inamice prin tatuaje permanente ii ajuta pe razboinici sa isi extinda propria viata“. De aici, tragem concluzia ca tatuajele reprezentau o forta care ii propulsa pe razboinici catre victorie. Se pare ca aceste picturi pe piele le dadeau vigoare si le insuflau incredere. Zeii erau cu ei!

Tot in cultura veche amerindiana, pe statuetele din ceramica erau pictate pasari, reprezentand zeitatea care asigura renasterea zilnica a soarelui si triumful vietii asupra mortii. Astfel, amerindienii se metamorfozau in creaturi supranaturale.

In muntii Alpi, arheologii l-au descoperit pe Otzi, omul gheturilor, care a vietuit acum aproximativ 5000 de ani. El avea tatuate gleznele si genunchii cu funingine. In prima instanta, s-a considerat ca acele insemne aveau rolul de a infrumuseta, apoi s-a ajuns la concluzia ca tatuajele erau facute in scop terapeutic.

La granita cu China, arheologul rus, Serghei Rudinko, descopera statuete apartinand capeteniilor scitiilor, datand de acum 2400 de ani si care aveau gravuri cu animale, cu puternica semnificatie magica.

Tatuajele sunt asezate la rol de cinste in Kalinga, localitate in care tatuajele capata o semnificatie  plina de spirtualitate. Ele au o dimensiune psihologica a vietii, sanatatii, razboiului, religiei si mortii si reprezinta valori personale, sociale si metafizice printr-o diversitate de simbolism vizual.

Daca urmam firul istoriei, vom observa ca tatuajele s-au pastrat de-a lungul timpului. Inainte de anii 1800, ele au conotatii religioase. Ingerii sau demonii erau figurile pictate pe corp. In anul 1862, printul de Wales, viitorul rege Eduard al VII-lea, avea pictata, pe mana, crucea Ierusalimului. El a fost cel care a dat startul tatuajelor in randul aristocratilor. In 1846, apare, la New York, primul salon de tatuat iar anul 1891 este decisiv in istoria tatuajelor, caci atunci Samuel O Reilly creaaza prima masina de tatuat.

In anii 90, se observa o renuntare la fenomenului tatuajului, deoarece simbolistica picturii pe piele s-a redus la mercantilism intr-o societate care se indreapta cu pasi repezi spre desacralizare.

tatuaje_1

De la sacru la profan, de la pictura plina de spiritualitate la simple desene pe piele, tatuajele au marcat istoria prin manifestari care legau viata pamanteana de cea a zeilor. Infrumusetare, arta sau doar trasarea unor linii si simboluri, tatuajul are conotatii pline de vibratii si, nu degeaba, in prezent, tatuajul apare pe corpul multor vedete.

ROCHIA DE MIREASA, VISUL ORICAREI FEMEI

Inca din copilarie, visul nostru este sa ne casatorim cu printul din poveste, sa avem o nunta de basm si rochia de mireasa sa fie atat de frumoasa incat sa fure admiratia tuturor. Ne imaginam de mii de ori cum va fi totul, facem un scenariu detaliat, ne incanta ideea ca rochia de mireasa ne va exprima personalitatea. Cu caleasca de aur sau fara, cu pantofi de Cenusareasa sau nu, noi trebuie sa stralucim in ziua unica pe care o asteptam cu atata entuziasm.

Rochii-de-mireasa-stil-printesa-de-la-Avangarde-Brides-4Rochia de mireasa ne da si batai de cap, dar ne si bucura. Este rochia pe care speram sa o purtam o singura data in viata si care ne va aduce noroc si prosperitate. Daca urmam firul istoriei, vom descoperi ca miresele vechiului Egipt purtau rochii albe de mireasa. Considerau albul ca fiind culoarea puritatii, a bucuriei si a vietii. Grecii sarbatoreau nunta in vestminte albe iar romanii aduceau ca tribut hainele albe, in ziua casatoriei, zeului Hymen, zeul fertilitatii si al casatoriei indelungi. In antichitate, ritualurile nuptiale tineau trei zile, semn ca erau binecuvantate de zei.

Daca pentru antici, rochia de mireasa simboliza candoare, spiritualitate si o noua etapa prospera in viata, pentru medievali, rochia era un accesoriu al ratiunii politice, caci nuntile intre personalitatile istorice nu erau altceva decat aliante politice pentru atingerea anumitor interese. De aici, provine si superstitia conform careia mirele nu trebuia sa vada mireasa inainte de nunta, caci se risca anularea evenimentului.

tumblr_n33gbdnGV71t2wislo1_1280

Culoarea alba a rochiei de mireasa este adusa in istoria modei de catre Anna de Britannia, in anul 1499. Se dorea o impletire a angelicului cu puritatea. De atunci, albul capata conotatia de culoare traditionala a rochiei de mireasa, conotatie pe care nimeni nu a indraznit sa o schimbe, nici macar doamna rebela a modei, Coco Chanel, care in 1920, scurteaza rochia de mireasa, dar ii lasa trena lunga.

In 1526, culoarea albastru devine etalon al rochiei nuptiale. Simbolizand curatenia, iubirea eterna si fidelitatea fata de sotul ales pentru toata perioada vietii, albastru este purtat cu o puternica cutezanta de doamnele aristocratiei medievale. Rochia avea o croiala in forma de crinolina, cu maneci bufante, pline de volum, cu dantela si cu guler princiar, ridicat si accesorizat cu coliere din pietre semi-pretioase.

img

Anul 1662 socheaza. Rosu ia locul culorilor alb si albastru. Rochia isi pastra croiala, dar adauga broderii. Considerata de europeni a fi culoarea prostituatelor, rosu exprima, din cele mai vechi timpuri, in traditia hindusa si chineza, pasiunea si romantismul, precum si un simbol al norocului. Rochia de mireasa in India, numita ” sari “, imbina culorile vii ale vietii: verde, albastru, rosu, galben, portocaliu.

In anul 1772, apare alta culoare: roz pal si diafan. Elementele de baza raman crinolina si corsetul, dar apare voalul, care trebuia neaparat cusut de viitoarea mireasa, caci se considera ca era purtator de noroc. Voalul avea o semnificatie destul de profunda: devotamentul si supunerea fata de partenerul de viata.

11

Istoria rochiei de mireasa are o perioada sumbra, undeva la inceputul secolului al XVI-lea, cand Maria Stuart alege negru ca nuanta nuptiala. Considerata o non-culoare extrem de eleganta, negru subtia si aducea corpului o delicatete aparte si atragatoare. Ruperea monotoniei cromatice nuptiale a mai avut loc, dupa 1900, cand personalitati marcante ale filmului sau muzicii au adoptat culori precum verde ( Elizabeth Taylor ), violet ( Dita von Tesse ), roz ( Gwen Stefani ).

Nunta Reginei Victoria cu varul sau, Albert de Saxo-Coburg, in 1840, impune iarasi culoarea alb ca fiind culoarea rochiei de mireasa. Moda victoriana se evidentia prin folosirea satinului, a decorarii rochiei cu flori si prin aplicarea dantelei, care simboliza virtute, eleganta si spirit aristocrat, pur. Inca de atunci, rochia alba de mireasa impune, cucereste, se lasa dorita si visata.

37384_2_1340824926

Printesa Diana uimeste fanii modei, in 1981, cand alege ca rochie de mireasa un model creat de un atelier de artisti independenti. Garderoba sa imbina bunul gust cu delicatetea, blandetea cu un aer de revolta indreptata usor catre strictetea impusa de Casa Regala a Marii Britanii. In jurul bustului, avea o dantela clasica combinata cu tafta din matase naturala de culoarea fildesului. In jurul taliei, se observa o impletire a traditionalului cu modernul, prin panglica albastra, subtire, care parca facea trimitere catre vechea zicala englezeasca: “ceva nou, ceva vechi, ceva albastru, ceva de imprumutat“.

In prezent, rochia de mireasa este asa cum fiecare isi doreste. Modelele difera. Culorile difera. Intalnim rochii de mireasa: printesa, sirena, de tip A, empire, baby doll. Totusi, culoarea alba s-a conservat in timp si, chiar si acum, are sensul de feminitate, curatenie. Culoare de basm!

ISTORIA RIMELULUI, O ISTORIE A OCHILOR FRUMOSI

Cateodata stam si ne intrebam de unde a aparut un lucru, cine l-a creat, a cui a fost prima idee. Sunt multe lucruri facute si multe istorii de aflat.

Cosmetica este o arta a frumusetii care ascunde zeci, sute si mii de informatii, unele care poate ni se par simple, unele despre care nu intrebam, altele care ni se par moderne, dar au o geneza straveche. Totusi, omul este creat pentru a cerceta, pentru a experimenta, pentru a trai.  El poate trai simplu, natural, sau poate trai intr-o idee care il aduce in punctul de a-si dori o imbunatatire, o infrumusetare. Femeia intrece barbatul in aceasta dorinta acerba de a se face mai frumoasa decat este. Ea este cea care iubeste cromatica. Ea este cea care aduce un plus naturaletii sale innascute. De aici provine machiajul, din dorinta de a fi altfel, de a fi inclus in estetica.

Niciunei truse de machiaj nu ii va lipsi rimelul. Cu o istorie antica, din vremea faraonilor, rimelul este produsul cosmetic care face senzatie in permanenta. Prin abilitatea sa de a defini, innegri si de a ingrosa genele, rimelul scoate in evidenta frumusetea ochilor. Egiptenii antici isi colorau genele cu praf de metal pentru a deveni alti oameni, caci ei considerau ca o alta infatisare a fetei va indeparta energiile negative si va aduce spirite benefice.

rimel-1

Istoria rimelului care se comercializeaza incepe, insa, in secolul al XIX-lea, cand francezul Eugene Rimmel creaza primul rimel. In anul 1913, chimistul T. L. Wiiliams reuseste sa realizeze rimelul care contine praf de carbon amestecat cu vaselina de petrol. Motivul crearii? Unul mai mult decat simplu! Wiiliams avea o sora, pe Mabel, care se indragosteste de Chet. Din pacate, chipul sau nu era atat de atragator incat sa il cucereasca pe tanarul Chet, care era indragostit de alta femeie. Astfel, Wiiliams o ajuta pe sora sa, innegrindu-i genele si subliniiindu-i frumusetea fetei prin migdalarea ochilor cu ajutorul rimelului. Asa se naste marea producatoare cosmetica, Maybelline, denumire care imbina numele de Mabel cu substanta utilizata, vaselina, ” vaselline” in limba engleza. In 1957, Helena Rubinstein perfectioneaza rimelul prin introducerea aplicatorului sub forma de periuta si tubul in care se tine substanta coloranta.  Revista Vogue este cea care publica primul articol despre rimel.

Adevarata explozie a rimelului se declanseaza in anii 2000, cand se fabrica rimelul rezistent la apa. Acesta are capacitatea de a fi indepartat de pe gene doar cu demachiant special. Tot acum, se produc periute de diferite forme si marimi, adaptabile cerintelor doamnelor: volum, alungire, curbare, innegrire sau tratament. Se mai foloseste termenul de ” maskara“, care, din punct de vedere etimologic, provine din limba araba si simbolizeaza “ bufon “. In ultima perioada, s-au adus imbunatatiri masive compozitiei. Se folosesc vitamine, substante hidratante, substante nutritive, minerale.

Un machiaj perfect este definit de un rimel potrivit, caci asemenea fondului de ten si rimelul trebuie sa se potriveasca genelor. Se spune ca o femeie nu trebuie sa iasa din casa pana cand nu isi aplica fondul de ten, care sa ii ascunda imperfectiunile tenului, rujul de buze, care sa ii dea culoare si rimelul, care sa ii nuanteze ochii.